Aşadar, Neagu Djuvara rămâne la Paris, unde se va implica în numeroase acţiuni de ajutorare a românilor care părăsiseră clandestin ţara, acţiuni derulate în special prin Comitetul Român de Asistenţă (CAROMAN). De asemenea, tot aici îi cunoaşte pe mulţi dintre românii de frunte ai diasporei. În ceea ce priveşte structura diasporei, Djuvara distinge trei categorii. Din prima categorie făceau parte românii stabiliţi în străinătate dinainte de război, dar şi membrii misiunilor diplomatice care au refuzat, după abdicarea regelui, să se întoarcă în ţară. Din a doua categorie făceau parte legionarii fugiţi în Germania după eşecul rebeliunii din 1941. A treia categorie era formată din românii care au fugit după sfârşitul războiului. Numărul refugiaţilor români a scăzut dramatic, atrage atenţia Djuvara, după 1948, astfel încât, „prin 1950 valul refugiaţilor secase aproape cu totul”. Cu toate acestea, s-a încercat organizarea unui guvern provizoriu, încercare în parte eşuată din cauza neînţelegerilor din interior: „Au avut loc lungi şi laborioase negocieri, în cursul cărora acuzaţiile, bârfele, invectivele şi săgeţile otrăvite n-au lipsit”. Pe de altă parte, Neagu Djuvara ne spune că nici alţii nu stăteau mai bine la capitolul organizare: „Toate emigraţiile au fost măcinate de lupte intestine, niciuna nu a fost monolitică şi cristalină. Polonezii au avut două sau chiar câte trei guverne concomitent în exil. Cehii s-au certat cu slovacii. Albanezii, bulgarii şi ucrainienii erau, de asemenea, împărţiţi în partide rivale, iar despre iugoslavi să nu mai vorbim”. Ceea ce a permis, în cele din urmă, constituirea unui comitet a fost prezenţa regelui Mihai, care a participat la toate etapele negocierilor care au stabilit componenţa şi scopurile acestuia. Fratele meu avea deja 5 ani, el îl ținea minte pe taică-su, îl văzuse până la vârsta de 4 ani și ceva, pe când pentru mine era... mi s-a spus "A murit tatăl tău", gata, acum nu mai am decât o mamă, nu pot să spun că m-a afectat, n-am înțeles! La vârsta de 2 ani, nu-nțelegi. A, ești fără tată! Gata! Așa am început eu viața, ca să zic așa, adică cu impresia că sunt un copil nițel mai altfel decât alții, n-am decât o mamă, n-am tată”, povestește Neagu Djuvara.

De mult mă bătea gândul să încerc să povestesc felul în care Tara Românească şi Moldova – în împrejurările care caracterizează sfârşitul veacului al XVIII-lea şi începutul celui de al XlX-lea (slăbirea imperiului otoman, războaiele austro-ruso-turce, revoluţia franceză, aventura napoleoniană) – suferă deodată o prefacere adân-că, trecând, în mai putin de două generaţii, de la o „civilizaţie" la alta, de la modelul bizantin – oarecum alterat şi sclerozat – la modelul occidental, adoptat cu pasiune şi chiar, uneori, cu o grabă excesivă. Having been implicated in absentia in the series of show trials inaugurated in the wake of Communist Romania by the Tămădău Affair, accused of being a spy, [3] he decided to remain abroad. [2] [3] He left for Paris and was subsequently involved in advocacy of anti-communist political causes and the rallying of exiled intellectuals. [3] Briefly employed by the International Refugee Organization, Djuvara became involved with the body of Romanian exiles, the Romanian National Committee, and helped organize American-assisted drops of voluntary paratroopers in support of the Romanian anti-communist resistance (most of whom were captured by the Securitate). [3] He renounced his position by 1951, [3] and subsequently worked for the exile magazine Casa Românească. [2] He returned to Romania during the World War II, where he joined the Romanian Armed Forces. He took part in the military campaign in Bessarabia and Transnistria, and was wounded near Odessa. Sandra Ecobescu: Nu știu dacă am făcut așa, dar relația cu trecutul meu a fost destul de complicată, chiar dacă tata a fost implicat în politica externă, deci fără nicio legătură cu ce se întâmpla în interior. Am avut o copilărie fără griji. Sigur că existau griji, dar erau de altă factură: era comunism, trebuia să avem grijă la ce vorbim, mama asculta Europa Liberă, Vocea Americii și nu aveam voie să deschidem gura despre asta, dar în general trăiam o copilărie fără griji.Neagu Djuvara a însemnat un model care ar fi demn de urmat de foarte mulţi într-o lume în care nu-ţi găseşti un model pe care să-l urmezi. Prin viaţa şi opera lui rămâne în amintirea multor tineri şi a multor netineri, ca să nu spunem bătrâni. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ierte”.

La început nu era foarte clar încotro vrem să mergem, îți imaginezi, dar testând pe prieteni, pe cunoștințe, pe grupuri de studenți pe care i-am chemat la câteva întâlniri am realizat că există curiozitate, dorință de a participa la evenimente de acest gen, cu condiția să fie informale, relaxate, să stea în cerc, să poată vorbi, să poată întreba, lectorii să fie prietenoși, nu înfricoșători și plictisiți, cum se mai întâmplă uneori la facultate. He was a critic of what he perceived to be an excessively pro-Western attitude in Romanian politics, suggesting that Romanian society and culture could not be classified as Western, citing Orthodoxy as the predominant religion, the presence of many non-Latin elements in the modern Romanian language and the country's history in the past centuries as arguments. [17] Acum 13 ani m-am îndrăgostit de Neagu Djuvara, iremediabil. Atunci, dacă vrei, mi-am renegat trecutul imediat și m-am aruncat cu entuziasm și cu maximă iubire și idealizare către perioada interbelică. Apoi, uitându-mă în apropiere, mi-am dat seama că am un exemplu de om extraordinar, dedicat și foarte îndrăgostit de profesia lui.prin urmare, noi plecăm - mama cu cei doi copii și cu o guvernantă elvețiancă și cu un frate, Scarlat Grădișteanu, care-i ultimul din familia mamei mele și care, din nefericire, înnebunise pe front, era un om anormal. Deci vedeți cu ce echipă biata maică-mea, cu o soră mai tânără, Jana, care nu se va căsători decât la 40 de ani, închipuiți-vă că, cu toată dezordinea care domnea deja în Rusia, în ajunul revoluției, poliția își făcea, totuși, datoria și a confundat numele elvețiencei noastre de 20 de ani, guvernanta, cu o spioană germană pe care o căutau. Și ne confiscă pașapoartele”, își amintea Neagu Djuvara. O amintire care îl urmărește și astăzi pe Neagu Djuvara este imaginea mamei sale cântând, la pian, lucrări de Chopin.